Cupa Davis, ziua 3: Marea Britanie a invins din nou Statele Unite. Argentina-Brazilia se decide azi

Duminică, 08 Martie 2015 12:03 Valentin Sorescu
Imprimare
(0 voturi, media 0 din 5)

AndyMurray27ian15Dupa primele doua zile doar Serbia si Franta si-au asigurat locul in sferturile de finala ale Cupei Davis. Duminica au obtinut calificarea in sferturile de finala Kazahstan, Marea Britanie, Belgia, Australia si Canada. Argentina - Brazilia se va decide luni, dupa ce duminica duelul decisiv dintre Federico Delbonis si Thomaz Bellucci a fost intrerupt din cauza intunericului.

KAZAHSTAN - ITALIA 3-2
Mikhail Kukushkin a trimis in decisiv confruntarea de la Astana, dupa ce l-a invins, cu 7-6(8)^6-0^6-4, pe Andreas Seppi. Italianul a avut minge de set in tie-break-ul mansei intai, a ratat-o si din acel moment Kukushikin a preluat controlul disputei.

Aleksandr Nedovyesov a adus victoria gazdelor, dupa ce l-a invins, cu 7-6(5)^3-6^4-6^6-3^7-5, pe Fabio Fognini, numarul 22 ATP. Italianul a revenit in decisiv de la 1-4, dar finalul a fost al kazahului, care a obtinut poate cea mai mare victorie din cariera. In sferturi, Kazahstan va juca, in deplasare, cu Australia.


SERBIA - CROATIA 5-0
Novak Djokovic nu a mai intrat si astazi pe teren, Filip Krajinovic si Viktor Troicki fiind cei care au dus scorul la 5-0 pentru Serbia, care va intalni in sferturi fie Argentina, fie Brazilia.


MAREA BRITANIE - SUA 3-2
Punctul victoriei britanice a fost adus de Andy Murray, care l-a invins in trei seturi pe John Isner, scor 7-6(4)^6-3^7-6(4). E a doua victorie consecutiva obtinuta de britanici in fata americanilor, care de fiecare data au pornit cu prima sansa. Marea Britanie va intalni Franta, pe teren propriu, in sferturile de finala.


GERMANIA - FRANTA 2-3
Deja victoriosi dupa primele doua zile, francezii nu au mai tras astazi si nemtii au obtinut doua victorii aproape identice. Philipp Kohlschreiber l-a invins pe Gilles Simon, cu 7-6(5)^6-4, in timp ce Jan-Lennard Struff s-a impus in fata lui Nicolas Mahut cu 7-6(6)^6-3. Franta va juca in sferturi cu Marea Britanie, tot in deplasare.


BELGIA - ELVETIA 3-2
Henri Laaksonen a reusit o noua victorie la simplu pentru Elvetia, egaland la doi scorul la general, dupa ce l-a invins, cu 6-3^3-6^3-6^7-6(5)^6-1, pe Steve Darcis. Elvetianul a fost condus cu 3-1 la game-uri in setul al patrulea, pe care l-a castigat la tie-break.

Absent in primele doua zile, David Goffin, jucatorul numarul 1 al Belgiei, a intrat pe teren in meciul decisiv si l-a invins in trei seturi, scor 6-4^6-0^6-4, pe Adrien Bossel. Belgia va intalni Canada in sferturile de finala si va gazdui si aceasta confruntare.


ARGENTINA - BRAZILIA 2-2
Leonardo Mayer a tinut Argentina in viata, dupa ce l-a invins, cu 7-6(4)^7-6(5)^5-7^5-7^15-13, pe Joao Souza. Sase ore si 43 de minute a durat duelul, fiind cel mai lung la simplu din istoria Cupei Davis. Precedentul record era de 6 ore si 22 de minute si data din 1982, de la un meci dintre John McEnroe si Mats Willander.

Pentru ca Mayer si Souza au jucat aproape toata ziua, partida decisiva, dintre Federico Delbonis si Thomaz Bellucci, a fost intrerupta din cauza intunericului dupa primul set, care a fost castigat cu 6-3 de argentinian, si se va relua astazi de la ora 16:00 (ora Romaniei).


CEHIA - AUSTRALIA 2-3
Bernard Tomic a dus scorul la 3-1 si a calificat Australia in sferturile de finala, dupa ce l-a invins, cu 7-6(4)^6-3^7-6(5), pe Lukas Rosol. In ultimul meci, Jan Mertl l-a invins pe Sam Groth, cu 6-3^6-2, dar partida nu mai avea nicio miza. In sferturi, Australia va intalni, pe teren propriu, Kazahstanul.


CANADA - JAPONIA 3-2
Kei Nishikori a egalat la doi, dupa o victorie in cinci seturi obtinuta in fata lui Milos Raonic, scor 3-6^6-3^6-4^2-6^6-4. Vasek Pospisil l-a invins insa pe Go Soeda in partida decisiva, cu 7-5^6-3^6-4, si a dus Canada in sferturile de finala. Canada va juca in sferturi, cu Belgia, in deplasare.



Tags: Cupa Davis  Andy Murray  Milos Raonic  Kei Nishikori  ATP  tenis  
Ultima actualizare în Luni, 09 Martie 2015 10:35