Jankovic si Lisicki, semifinaliste la Indian Wells

Vineri, 20 Martie 2015 07:32 Valentin Sorescu
Imprimare
(0 voturi, media 0 din 5)

SabineLisicki20mar15Sarboaica Jelena Jankovic si germanca Sabine Lisicki aveau impreuna in acest sezon trei victorii, dar la Indian Wells joculul lor a aratat altfel si una dintre ele va ajunge in finala.

Jelena Jankovic, a 21-a jucatoare a lumii, nu a avut emotii in semifinale, pentru ca adversara sa, ucraineanca Lesia Tsurenko, a fost nevoita sa abandoneze cand sarboaica avea 6-1 si 4-1. Belgradeanca nu mai prinsese o semifinala WTA din mai anul trecut, cand se oprea in penultimul act al turneului de la Roma. E pentru a treia oara cand prinde semifinalele la Indian Wells, turneu pe care l-a castigat in 2010.

Sabine Lisicki, coborata pe locul 30 in clasamentul WTA, dupa ce in primele doua luni ale anului a castigat doar un meci, a invins-o in ultimul sfert de finala, cu 6-4^6-7(3)^7-6(4), pe italianca Flavia Pennetta, campioana de anul trecut. Nemtoaica a salvat trei mingi de meci in decisiv, asta dupa ce ratase si ea una in setul al doilea. Ea nu se mai calificase intr-o semifinala WTA din septembrie anul trecut, cand castiga turneul de la Hong Kong.

Jankovic o conduce pe Lisicki la general cu 4-1, victoria germancei venind in singurul duel desfasurat pe zgura. Disputele dintre ele au fost mereu echilibrate, patru din cele cinci avand nevoie de set decisiv.

In cealalta semifinala se vor duela Simona Halep si Serena Williams, care au obtinut calificarea in aceasta faza inca de miercuri. Ambele semifinale sunt programate maine dimineata, cea dintre Simona si Serena urmand sa inceapa nu inainte de ora 5:00.

Foto: BNP Paribas Open

COMENTEAZA PE FORUM

HAI PE FACEBOOK!



Tags: Indian Wells  WTA  Sabine Lisicki  Jelena Jankovic  Simona Halep  tenis  
Ultima actualizare în Vineri, 20 Martie 2015 07:50