Simona, hai sa analizam ce se intampla (Editorial)

Marţi, 30 Iunie 2015 23:03 Dan Alexandru
Imprimare
(0 voturi, media 0 din 5)

SimonaHalep24mai151Chiar daca nu e corect sa discutam la cald, Simona, eu zic ca e bine sa ne asezam la o masa, la un suc eventual, cum iti place sa spui si sa ne gandim la ce s-a intamplat pe iarba londoneza, acum cateva ore. Si nu numai.

Pentru ca ce s-a intamplat pe terenul 1 de la All England Club este doar un rezultat al imprejurarilor din ultimele luni. Nu se poate intampla nimic bun, in momentul in care tu jonglezi cu antrenorii. Nu poti aduce constanta si luciditate in joc, atata timp cat pe banca tehnica haosul isi spune cuvantul. Sa fie oare doar o simpla coincidenta faptul ca imediat dupa ce Wim Fissette a fost indepartat, jocul a inceput sa scada ca valoare, iar rezultatele bune sa fie doar simple insulite pe o mare agitata?

Ce s-a intamplat cu Cepelova? Ar fi multe de discutat. A fost un set intai care a fost adjudecat, cu tot cu problemele cauzate de o infectie la degetul care ti-a mai adus dureri de cap si in trecut. Si apoi ai intrat din nou intr-o perioada de black-out, in care nu ti-ai mai putut controla loviturile. Ai lovit tare, dar fara luciditate. Ai privit parca prea mult fileul, iar mingile au atins banda atrase parca de un ciudat magnetism. Culmea este ca in dese randuri, chiar si condusa in decisiv cu 2-4 sa zicem, in schimburi de mingi repetate, s-a vazut ca esti mai bun ca sportiva din Slovacia. S-a vazut cel putin diferenta de o clasa dintre voi. Insa aceste momente nu au fost constante, ai avut 2-3 momente bune, urmate imediat de 5-6 mingi ratate complet.

Nu vreau sa ma inscriu la cuvant acum pentru a aduce un nou (O, si cate cuvinte urate am vazut in aceasta seara, la adresa ta) val de critici. Incerc sa fac o discutie constructiva, in care sa intelegem ce s-a intamplat. Si mai ales, sa ne imaginam cum am putea revedea Simona de la Roland Garros 2014.

Cred ca schimbarea trebuie sa vina doar din tine. Pentru ca la capitolul mental ar trebui sa umble orice fel de antrenor care ar urma sa te ajute in viitorul mai mult sau mai putin indepartat. Cineva care ti-ar putea sugera ca dupa o minge proasta, eventual chiar 2-3, poate sa apara o minge buna. Din aceeasi racheta. Controlata de un psihic mai puternic. Mai sigur pe el.

Sigur, nu conteaza acum pe ce loc o sa cobori in clasamentul WTA. E foarte frumos ca repeti tot timpul ca vrei sa te bucuri de tenis. E chiar frumos sa mai apara o declaratie de genul intr-o lume a tenisului din ce in ce mai dominata de statistici si de jocul la procentaj, cum spun ei.

Toate infrangerile din ultima vreme, vezi Lucic la Roland Garros, Mladenovici la Birmingham, azi cu Cepelova si asa mai departe, sapa in mentalul tau, dar trebuie sa te si oblige sa revii la psihicul unei campioane, care a fost la doua puncte de Roland Garros in vara trecuta. Sau la mentalul de sportiva care invingea la Sofia la acel turneu al minicampioanelor, daca putem spune asa. Sau Indian Wells, sau Dubai, Doha si asa mai departe. Repet, schimbarea e in tine. Si poate veni doar din tine. Sau de la tine. Sunt momente in care chiar nimeni nu ne poate ajuta, indiferent de cat de apropiat ne-ar fi.  Totul trebuie sa porneasca de la noi.

P.S. Inchei cu declaratiile pe care le-ai facut azi, dupa meci: "Acum vreau doar sa iau decizii, sa vad ce am facut gresit, ce trebuie sa fac bine ca sa fiu mai buna. Inca mai visez la multe lucruri in viata si in cariera deoarece mai am multi ani in fata. Acum sunt relaxata, pot zambi, privesc inainte catre noul turneu". E frumos ce spui. Sper ca deciziile despre care vorbesti sa fie cele mai intelepte.

DAN ALEXANDRU

COMENTEAZA PE FORUM

HAI PE FACEBOOK!

Ultima actualizare în Marţi, 30 Iunie 2015 23:37