Program 22.06.2015: Begu-Strycova, Dulgheru-Falconi, 3 romani in calificari la Wimbledon

Luni, 22 Iunie 2015 10:08 Valentin Sorescu
Imprimare PDF
(0 voturi, media 0 din 5)

IrinaBegu5ian15Irina Begu si Alexandra Dulgheru sunt cele doua romance aflate pe tabloul principal la Eastbourne, singurul turneu WTA programat in aceasta saptamana.

Irina Begu, a 30-a jucatoare a lumii, o va avea adversara in primul tur pe cehoaica Barbora Strycova, numarul 28 WTA, disputa fiind programata in jurul orei 14:30. Alexandra Dulgheru, intrata pe tabloul principal dupa ce a trecut de calificari, o va intalni pe americanca Irina Falconi, numarul 73 WTA, duelul fiind programat in jurul orei 16:00.

Astazi incep calificarile turneului de la Wimbledon, trei jucatori romani urmand sa-si incerce norocul. Marius Copil, aflat pe locul 186 in ierarhia mondiala, il va intalni, de la ora 13:00, pe taiwanezul Jason Jung, numarul 209 ATP. Victor Hanescu, al 194-lea jucator al lumii saptamana aceasta, va juca impotriva gruzinului Nikoloz Basilashvili, numarul 153 ATP, disputa fiind programata a patra pe Terenul 7, unde primul meci va incepe la ora 13:00. Adrian Ungur, al 196-lea in clasamentul mondial, il va avea adversar pe germanul Dustin Brown, numarul 102 ATP, disputa fiind programata a treia pe Terenul 13.

Astazi sunt programate si primele meciuri pe tabloul principal al Futures-ului de la Sibiu, dotat cu premii totale in valoare de 10.000 de dolari. Vor fi patru partide de simplu, in trei dintre acestea fiind implicati si jucatori romani. Bogdan Borza il va intalni pe Cristian Voinea, Andrei Cociasu va juca impotriva canadianului Osama Zoghlami, iar Calin Manda il va avea adversar pe argentinianul Juan Ignacio Ameal.

COMENTEAZA PE FORUM

HAI PE FACEBOOK!



Ultima actualizare în Luni, 22 Iunie 2015 10:12
 

Program

  • Astazi

 

     19 IULIE 2018  

ROU WTA Bucuresti
T2   Cirstea-Zanevska / / /
QF   Buzarnescu/Olaru
Garcia/Lister
6
2
6
4
/
QF   Begu/Mitu
Marozava/Rus
/ / /
QF   Cristian/Ruse
Adamczak/Moore
/ / /
ITA ITF Imola 25K
QF   Andrei-Burillo
/
/
/
GER Futures Kassel 25K
T2   Dima-Meligeni
36
46
/
T2   Antonescu-Bortolotti
63 26 16
HUN Futures Baja 15K
T2   Ene-Kovacs
62
16
63
T2   Tatarus-Berberovic
16 63 61
GEO Futures Telavi 15K
T2   Ghilea-Bakshi 60 10 aB
ITA Futures Gubbio 15K
T2   Jecan-Trusendi / / /

Clasamente

  • Top 10 ATP
  • Top 10 WTA
  • Romania Top 10 ATP
  • Romania Top 10 WTA

Loc Nume Punctaj
1 Rafael Nadal (ESP)
9.310
2 Roger Federer (SUI)
7.080
3 Alexander Zverev (GER)
5.665
4 Juan Martin del Potro (ARG) 5.395
5 Kevin Anderson (RSA) 4.655
6 Grigor Dimitrov (BUL) 4.610
7 Marin Cilic (CRO) 3.905
8 John Isner (USA) 3.720
9 Dominic Thiem (AUT) 3.655
 10 Novak Djokovic (SRB) 3.355

Loc Nume Punctaj
1 Simona Halep (ROU)
7.571
2 Caroline Wozniacki (DEN)
6.740
3 Sloane Stephens (USA)
5.463
4 Angelique Kerber (GER)
5.305
5 Elina Svitolina (UKR)
5.020
6 Caroline Garcia (FRA)
4.730
7 Garbine Muguruza (ESP)
4.620
8 Petra Kvitova (CZE)
4.550
9 Karolina Pliskova (CZE)
4.485
 10 Julia Goerges (GER) 3.980

Loc Nume Punctaj
92 Marius Copil
617
371 Dragos Dima
114
572 Adrian Ungur
52
639 Bogdan Apostol
42
696 Bogdan Borza
34
782 Nicolae Frunza
26
807 Vasile Antonescu
24
985 Calin Manda
11
986 Gabriel Boitan
11
1.016 Alexandru Jecan
10

Loc Nume Punctaj
1 Simona Halep
7.571
25 Mihaela Buzarnescu
1.693
42 Irina Begu
1.245
57 Sorana Cirstea
976
59 Monica Niculescu
927
66 Ana Bogdan
871
125 Alexandra Dulgheru
490
151 Irina Bara
389
182 Gabriela Ruse
312
208 Jaqueline Cristian
262

Twitter

Banner Amator Tenis Tour

logoverde

atptennisro