Alexandra Dulgheru a intrat pe tabloul principal la Roland Garros

Vineri, 25 Mai 2018 20:44 Valentin Sorescu
Imprimare PDF
(1 vot, media 5.00 din 5)

AlexandraDulgheru1sep15Alexandra Dulgheru a trecut de calificari la Roland Garros si pentru prima data dupa doi ani va juca pe tabloul principal al unui turneu de Mare Slem.

Alexandra Dulgheru, aflata pe locul 160 in clasamentul mondial, a invins-o in ultimul tur al calificarilor, cu 6-1^5-7^7-6(7), pe germanca Tamara Korpatsch, numarul 145 WTA. Romanca a dominat clar setul intai si prima jumatate a celui de-al doilea, pe care insa l-a pierdut de la 4-2 pentru ea. In decisiv, Alexandra a revenit de la 2-5 si a salvat o minge de meci in tie-break, pe care l-a castigat cu 9-7.

Dulgheru nu mai fusese pe tabloul principal al unui turneu de Mare Slem de la editia din 2016 a Openului Frantei. Ea o va intalni in primul tur pe americanca Christina McHale, numarul 85 WTA. O singura data s-au duelat pana acum, in 2012, la Auckland, americanca impunandu-se in doua seturi.

In afara de Dulgheru, pe tabloul principal de la Paris mai sunt cinci romance: Simona Halep, Mihaela Buzarnescu, Irina Begu, Sorana Cirstea si Ana Bogdan. Monica Niculescu ar fi trebuit sa fie si ea prezenta, dar s-a retras din cauza unei accidentari la piciorul stang.

Irina Bara, ajunsa si ea in turul decisiv al calificarilor de la Roland Garros, a fost invinsa in doua seturi, scor 4-6^3-6, de Caroline Dolehide din Statele Unite. Si canadianca de origine romana Bianca Andreescu a ratat prezenta pe tabloul principal, dupa ce in ultimul tur al calificarilor a fost invinsa de olandeza Richel Hogenkamp, scor 3-6^6-7(9).



Ultima actualizare în Vineri, 25 Mai 2018 20:56
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Program

  • Astazi

 

     18 AUGUST 2018

USA WTA Cincinnati
SF   Halep-Sabaleka
/
/
/
USA Masters Cincinnati
QF   Tecau/Rojer
Lopez/Lopez
/
/
/
USA WTA New Haven
Q2   A.Bogdan-Blinkova / / /
----
-   ---- / / /
----
-   ---- / / /
----
-   ----
/
/
/
----
-   ----
/
/
/

Clasamente

  • Top 10 ATP
  • Top 10 WTA
  • Romania Top 10 ATP
  • Romania Top 10 WTA

Loc Nume Punctaj
1 Rafael Nadal (ESP)
10.220
2 Roger Federer (SUI)
6.480
3 Juan Martin del Potro (ARG)
5.410
4 Alexander Zverev (GER) 4.845
5 Grigor Dimitrov (BUL) 4.700
6 Kevin Anderson (RSA) 4.535
7 Marin Cilic (CRO) 4.085
8 Dominic Thiem (AUT) 3.665
9 John Isner (USA) 3.570
 10 Novak Djokovic (SRB) 3.445

Loc Nume Punctaj
1 Simona Halep (ROU)
8.061
2 Caroline Wozniacki (DEN)
6.135
3 Sloane Stephens (USA)
5.727
4 Angelique Kerber (GER)
5.255
5 Caroline Garcia (FRA)
4.680
6 Petra Kvitova (CZE)
4.550
7 Elina Svitolina (UKR)
4.470
8 Karolina Pliskova (CZE)
4.395
9 Garbine Muguruza (ESP)
4.345
 10 Julia Goerges (GER) 3.905

Loc Nume Punctaj
92 Marius Copil
642
378 Dragos Dima
109
656 Bogdan Apostol
39
668 Adrian Ungur
37
706 Bogdan Borza
33
796 Vasile Antonescu
25
806 Nicolae Frunza
23
875 Gabriel Boitan
17
923 Calin Manda
14
983 Alexandru Ghilea
11

Loc Nume Punctaj
1 Simona Halep
8.061
20 Mihaela Buzarnescu
2.068
52 Sorana Cirstea
1.065
55 Irina Begu
978
62 Monica Niculescu
897
78 Ana Bogdan
820
139 Irina Bara
440
148 Alexandra Dulgheru
413
214 Jaqueline Cristian
258
221 Andreea Rosca
254

Twitter

Banner Amator Tenis Tour

logoverde

atptennisro